Iarba albastra (Festuca Glauca)
|Origine: este o planta originara din partea centrala
Proprietati ornamentale: Iarba decorativa albastra este o planta monocotiledonata rizomatoasa perena, cu crestere compacta, aspect de tufa, ce poate ajunge la inaltimi de 40-50 cm si un diametru de 30-40 cm.
Iarba albastra este adesea cultivata ca planta de gradina decorativa prin frunze, ea plantandu-se in gradina, pe langa borduri, etc.
Plantele se pot planta solitare sau grupate (in grupuri de 5-10 plante), la o distanta de 35-40 cm intre plante.
Se recomanda taierea plantelor de Iarba albastra la inceputul primaverii , la o inaltime de 5-8 cm deasupra solului, pentru a facilita aparitia de noi frunze in perioada urmatoare.
Frunzele sunt simple, lineare, inguste, erecte sau arcuite, cu marginea intreaga, lungi (circa 45 cm), de culoare albastru-cenusiu.
Inflorirea la Festuca glauca are loc la sfarsitul primaverii si inceputul verii (iunie – iulie), florile sunt grupate in inflorescente de tip panicul, cu inaltimi de 25-35 cm si culoare verde cu o tenta violet.
Lumina este un factor important pentru o buna dezvoltare a plantelor de Festuca glauca, aceasta necesita spatii luminoase, insorite sau semiumbrite. Coloritul frumos al frunzelor se poate obtine numai daca razele de soare ajung cu usurinta la planta. Amplasarea plantelor de iarba decorativa albastra in spatii umbrite, va influenta negativ colorarea frunzelor.
Udarea la Festuca glauca se realizeaza regulat (o data la 1-2 saptamani), folosind apa in cantitati suficiente, mai ales in sezonul de crestere, fara a cauza exces de umiditate in sol, umiditatea excesiva pentru o perioada mai mare de timp, poate conduce la putrezirea radacinilor. Se recomanda ca intre doua udari substratul de la suprafata sa fie uscat in primii 2 cm.
Temperatura minima tolerata de catre plantele de Festuca glauca poate scadea pana la -30 … -35°C, astfel la noi in tara nu necesita protectie impotriva inghetului in timpul iernii.
Substratul (pamantul) pentru Festuca glauca trebuie sa fie bine drenat, nisipos, cu o umiditate moderata si un pH neutru – slab alcalin.
Inmultirea la Festuca glauca se realizeaza prin seminte (semanate primavara, din februarie pana in aprilie, germineaza la o temperatura de 20-21°C in 10- 14 zile) sau prin divizarea tufei (primavara – aprilie sau mai).